+4 0756 118 289 CONTACT
0item(s)

Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Product was successfully added to your shopping cart.

Beneficiile produselor apicole

Produsele apicole - mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul de albine si ceara - contribuie la intarirea organismului, astfel incat persoanele care le consuma reusesc sa-si intareasca sistemul imunitar slabit in urma diverselor afectiuni de zi cu zi.

Mierea de albine
Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de gat; mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcam este un bun calmant si tonic; mierea de castan salbatic creste tensiunea arterial; mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant; mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite si boli de stomac. Mierea de flori de camp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luand in mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.

Laptisorul de matca crud

Are o culoare alb-sidefie până la gălbui, un miros caracteristic, puţin aromat, un gust acidulat, astringent şi uşor acrisor. Aciditatea apropiată de cea a sucului gastric îl face uşor de tolerat.

Conform nutritionistilor care i-au studiat proprietatile, laptisorul de matca este si cel mai puternic aliment-medicament din lume. Compozitiei chimice a acestui elixir al stupului i-au fost consacrate zeci si sute de studii.

10-Hydroxydecenoic acid (HDA), prezent exclusiv in laptisorul de matca,  are urmatoarele efecte: antibacterian si imuno-regulator, anticancerigen, antidiabetic, stimuleaza secretia de colagen si dermato-protector, anti-ulcer, faciliteaza diferentierea celulelor creierului ,antidepresiv, antihipertensiv, estrogenic, antireumatic, energizant si vitalizant.

Polenul

Pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice, ce sunt amplasate, în săculeţi, pe vârful (anterele) staminelor, care constituie partea reproducătoare masculină a florii. Polenul recoltat de pe anterele staminelor este "tratat" cu saliva albinelor, bogată în enzime speciale şi în amestec cu puţin nectar se formează un "ghemotoc" ce se prinde de picioruşele lor. Acesta este ceea ce cunoaştem ca "polenul recoltat de albine" sau „polen crud”. Polenul are deci o dublă geneză: vegetală şi animală; este alimentul plastic al albinelor.

Caracterizarea biologică şi biochimică a polenului, pornind de la analizele efectuate pentru specialiştii în nutriţie, dietetică şi terapeutică au luat în studiu polenul recoltat de albine ca resursă naturală valoroasă, atribuindu-i rolul complex de "hrană funcţională".
Polenul conţine o cantitate mare de vitamine, coenzime şi chiar hormoni, precum şi toţi aminoacizi esenţiali, parţial esenţiali şi neesenţiali. Din această cauză polenul este considerat un"super-aliment". 
Polenul de albine este considerat unul dintre cei mai sănătoşi nutrienţi pe care natura îi poate pune la dispoziţie.

Este utilizat de mii de ani ca supliment nutriţional, medicament, revigorant, indicat pentru menţinerea tinereţii şi vitalităţii, pentru stimularea organismului în lupta împotriva bolilor şi pentru conferirea unei stări de bine general.
Valoarea terapeutică şi nutritivă a polenului este evidentă în toate tipurile de carenţe nutriţionale în care este necesar să se utilizeze produse a căror concentraţie în principii active este superioară mierii.
Polenul are o compoziţie chimică complexă, predominant proteică, zaharuri reducătoare şi nereducătoare, lipide simple şi complexe, vitamine, enzime, substanţe minerale, principii cu acţiune bactericidă şi bacteriostatică, substanţe de tip hormonal, fitohormoni (fitoestrogeni), pigmenţi de natură carotenoidă (luteina, zeaxantina, etc) şi flavonoidă (polifenoli etc.).
Este bogat mai ales în vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6, B12), antioxidanţi, inclusiv beta caroten, vitamina C şi vitamina E, acid folic, provitamina A. De asemenea, polenul conţine minerale ca: fosfor, calciu, potasiu, fier, magneziu, seleniu etc..

Polenul este compus din aproximativ 55% carbohidraţi, 35% proteine, 3% vitamine şi minerale, 2% acizi graşi şi 5% alte substanţe nutritive. Conţine de două ori mai multe proteine decât carnea de vită şi reuşeşte să aibă un conţinut de grăsimi foarte scăzut.
Poate fi considerat o sursă excelentă de proteine pentru vegetarieni, fiind foarte bogat şi în aminoacizi esenţiali. Din punct de vedere al analizei nutrienţilor, polenul este unul, dacă nu chiar cel mai complet nutrient natural. 30 de grame de polen aduc organismului aproximativ 28 de calorii. Din aceste 30 de grame, 7 grame sunt carbohidraţi, 15% este lecitina, 25% proteine de cea mai bună calitate. O granulă (pelotă) de polen conţine între 100.000 şi 5.000.000.000 de grăuncioare microscopice de polen, fiecare fiind, în parte, capabil să asigure reproducerea speciei sale vegetale.

Acţiunea polenului în cazul administrării pentru o anumită afecţiune se manifestă stimulând funcţiile organismului în totalitatea lor.De asemenea, polenul nu este considerat sigur pentru femeile însărcinate, indiferent cât de multe substanţe nutritive ar conţine. El nu trebuie consumat ca atare nici în perioada de lactaţie şi de hrănire la sân a bebeluşului. Acest fapt se datorează în principal riscului ca polenul să conţină şi anumite pesticide sau fertilizatori artificiali, precum şi fungi, în cazul în care nu a fost depozitat corespunzător.

Propolisul

Este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen,
flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala. Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.

Veninul de albine

Se foloseste in vindecarea astmului bronsic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, in tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca si pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei si ischiemiei.

Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara de albine la prepararea unor unguente si balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica.

Scurt istoric

Din vremuri stravechi, omul a descoperit mierea si produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci si ca medicament. Apicultura era practicata inca din secolul al VII-lea i.Hr., existind o serie de marturii in acest sens. Tablitele mesopotamiene, ca si papirusurile egiptene, mentioneaza, printre altele, faptul ca mierea si ceara de albine erau folosite ca medicament. La originea sa, mierea era rara, fiind rezervata la inceput in serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrani animalele sacre. Scrierile din antichitatea greco-romana abunda in mentionari despre mierea de albine si utilizarea ei medicala, fiind creata o adevarata mitologie in jurul acesteia si subliniindu-se numeroasele sale proprietati medicinale: antiseptic, tonifiant, sedative, febrifug, aperitiv si digestiv.

Aristotel, de exemplu, a scris sase volume despre albine si produsele lor, recomandand propolisul drept remediu in plagi supurate. Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichitatii, mai tirziu Pliniu, Galien si Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosita intr-o serie de boli. 
In lucrarea sa Despre mijloacele de vindecare, Dioscoride considera mierea un adevarat panaceu, indicand-o in boli de urechi, de piept sau rinichi, in vindecarea ranilor si a plagilor.

Produsele epocii contemporane

In epoca moderna, prin stuparitul rational, au fost puse in valoare si celelalte produse apicole: laptisorul de matca, polenul, veninul de albine etc., ajungandu-se la clasificarea lor in produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul, pastura, laptisorul de matca) si produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceara, unguente, tincturi, drajeuri).


Intrebuintari ale mierii de albine in diverse afectiuni

Medicina populara recomanda mierea in tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine este ca mierea sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse. Folosirea zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a bolnavilor, la normalizarea compozitiei singelui si la cresterea hemoglobinei.

In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de aloe, 300 g miere, 500 g nuci pisate si sucul de la una-doua lamii. 

In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla, morcovi, hrean (acesta va fi dat pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori pe zi, cu o ora inainte de masa sau la doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in prealabil in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit. 

Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi (unt, untura de gisca) si aloe: 100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de doua ori pe zi (dimineata si seara). 

In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingura de miere la un pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc de ceapa si de hrean, in cantitati egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa se va prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite o lingura de amestec (cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.

In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda mestecarea timp de 15 minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu 100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau lapte. Se amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune miere inauntru. Se ia cite o lingura, de trei ori pe zi.

Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi, dimineata si seara. Medicul bulgar S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care se adauga o lingurita de miere.
In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic si stimulant al sistemului nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla. Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza, dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se ia cite o lingura de amestec, de trei ori pe zi.

Viziteaza site-ul Apicola.ro pe ShopMania